Descoperiti viata de noapte din Bucuresti, orasul cu o populatie de aproape 2 milioane de locuitori, Bucurestiul este de departe cel mai mare oras al Romaniei si in acelasi timp unul dintre cele mai interesante, atat din punct de vedere economic, cultural, cat si din punct de vedere al divertismentului. La nivel European, Bucurestiul se numara printre primele zece orase ca populatie, iar conform estimarilor oficiale, acesta reuneste zilnic peste trei milioane de oameni din toate locurile.
Faptul ca in capitala este aproape imposibil sa te plictisesti este un lucru deja cunoscut de absolut toata lumea, prima dovada in acest sens fiind chiar etimologia numelui de “Bucuresti”, despre care istoricii afirma ca provine de la verbul “a bucura”. De altfel, in perioada Fanariota, domnitorii acelor vremuri au denumit acest loc “Hilariopolis”, ceea ce in limba greaca s-ar traduce prin “Orasul Prieteniei”.
Pe timpul zilei, anumite zone ale Bucurestiului isi dezvaluie intreaga lor frumusete printr-o arhitectura impresionanta care imbina armonios elemente originale cu elemente imprumutate din alte culturi. Totusi, dupa lasarea serii, arhitectura Bucurestiului este pusa intr-un con de umbra de catre vitalitatea strazilor si locurilor extrem de animate care trec drept adevarate oaze de veselie.
Viata de noapte din Bucuresti – Baruri si cluburi Bucuresti
Goblin. Desi este un local preferat mai degraba de catre tinerii care apreciaza cultura urbana, Goblin este nu doar un local accesibil pentru majoritatea portofelelor, ci si un loc in care distractia se termina tarziu, spre dimineata. Senzatia de plenitudine pe care o aveti la prima ora a diminetii in Centrul Vechi poate fi de doua ori mai mare daca in memorie persista inca muzica si imaginea oamenilor, care mai de care mai diferiti, intalniti in Goblin.
Mojo. Daca starea va poarta catre o seara cu muzica live, Mojo poate sa fie alegerea perfecta. Aproape in fiecare seara, in acest local exista o trupa live in concert care va poate face iesirea memorabila. Daca insa cautati sa fiti in centrul atentiei si sa va puneti in valoare urechea muzicala, in Mojo, la etaj, exista un intreg palier dedicat celor pasionati de Karaoke.
Rock’n Regie. Situat in inima vietii studentesti din capitala Romaniei, acest local este ideal pentru persoanele care stiu sa aprecieze muzica rock de calitate si viata de motociclist. Desigur, barul nu este atat de exclusivist pe cat da de inteles numele, ceea ce inseamna ca nu trebuie sa fiti imbracati in negru si pletosi pentru a va simti in largul vostru sau pentru a fi primiti cu bratele deschise.
Fire. Avand o terasa deosebita, o mancare pe masura si muzica buna de petrecut pana in zori, Fire este unul dintre cele mai vechi localuri din Centrul Vechi. Clubul este situat pe strada Gabroveni nr. 12, intr-o zona extrem de frumoasa si de populata, ceea ce il face usor de gasit si greu de ratat.
Bamboo. Cunoscut de catre localnici ca fiind unul dintre cele mai mari “cluburi de fite”, Bamboo este celebru pentru distractia si pentru fetele frumoase care il viziteaza. Un alt mare plus al acestui local consta in numeroasele concerte pe care le organizeaza, de regula cu artisti mari, atat din Romania, cat si din strainatate.
Beraria H. Devenita deja o moda pentru tinerii cu chef de distractie si apetit ridicat pentru bere, Beraria H este un local situat intr-una dintre cele mai frumoase si mai linistite zone din Bucuresti, anume Parcul Herastrau. Daca ar fi sa rezumam in trei cuvinte atmosfera din Beraria H, acestea ar fi: concerte live, muzica buna si bere cat cuprinde.
In continuare veti o lista cu alte cateva idei de locatii care fac ca viata de noapte in Bucuresti sa fie atat de animata: Club A, Revenge, Boa, Silver Church, Bordelo, Metal Jack, Control, El Dictador, Chat Noir, Maya, Bazaar, Club XS, Kulturhaus, Space Club, Primus, Terminus, Drunken Lords, The Bankers, si lista ar putea continua pentru ca acestea sunt doar cateva locuri in care puteti avea parte de nopti memorabile in Bucuresti. Cu siguranta exista multe alte localuri deosebite care ne-au scapat si despre care merita sa vorbim intr-un articol urmator. Asadar, va invitam sa ne spuneti printr-un comentariu ce alte localuri din Bucuresti mai cunoasteti sau pe care ati dori sa le vizitati!
Comments