Mentionat pentru prima data in anul 1408 de catre domnul Moldovei Alexandru cel Bun, orasul Iasi a trecut prin foarte multe zbuciumari istorice de-a lungul timpului, fiind incendiat intre secolele XVI si XVII de catre tatari, otomani si rusi. Chiar si asa, orasul a trecut cu brio testul timpului reusind sa devina unul dintre cele mai mari si mai frumoase orase din Romania la ora actuala. De altfel, acest oras a fost dintotdeauna un loc al premierelor din punct de vedere cultural si nu numai. Aici apar pentru prima data la nivel national si chiar mondial, o serie de institutii cultural-artistice de o importanta cruciala in dezvoltarea societatii romanesti:
Primul Muzeu de Istorie Naturala (1934), primul Teatru National (1840), prima Universitate de Medicina din Romania (1856), primul Teatru Evreiesc din lume (1876), etc. Din istoria recenta a orasului este notabila perioada in care, timp de 2 ani de zile, orasul Iasi a fost capitala Romaniei (1916-1918). Acest lucru s-a intamplat in perioada Primului Razboi Mondial cand Puterile Centrale au ocupat restul tarii, inclusiv Bucurestiul, pe data de 6 decembrie 1916. Odata cu terminarea razboiului insa, capitala Romaniei s-a mutat din nou la Bucuresti, Iasi ramanand in istorie drept a doua capitala a tarii noastre.
Aceasta istorie a orasului este doar un rezumat al tuturor evenimentelor notabile care s-au petrecut aici, iar rolul ei fiind acela de a va trezi interesul fata de principalele obiective turistice din Iasi pe care trebuie sa le vizitati daca ajungeti in vacanta aici. Nu in ultimul rand, odata ajunsi aici incercati mancarea traditionala din restaurantele Iasului, caci cu siguranta veti fi incantati, bucataria moldoveneasca fiind una recunoscuta si laudata la nivel international.
Locuri de vizitat in Iasi
Pentru ca Tara Moldovei este renumita pentru numeroasele biserici si manastiri extraordinare care sunt presarate de-a lungul acestui teritoriu incantator, nu puteti rata in Iasi Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Biserica Sf. Nicolae Domnesc ridicata de Stefan cel Mare, Manastirea Golia, Catedrala Mitropolitana, Biserica Buna Vestire, Manastirea Cetatuia, Biserica Barboi, Manastirea Frumoasa, si nici Biserica Lipoveneasca sau Biserica Mitcolul Maicilor.
Nici in ceea ce priveste partea culturala Iasi nu duce lipsa de obiective turistice, Muzeul Literaturii Romane, Muzeul George Topirceanu, Muzeul Mihail Sadoveanu, Muzeul Mihai Eminescu, Muzeul Teatrului, Complexul Muzeal National Moldova si Muzeul Unirii fiind numai cateva dintre cele mai importante muzee ce va pot invata o multime de lucruri interesante despre trecutul acestui oras.
Continuam lista obiectivelor turistice din Iasi cu monumentele si cladirile ce au reusit sa faca fata trecerii timpului si sa ramana in picioare pana astazi pentru a fi vizitate si admirate de ochii curiosi ai tinerilor si nu numai. Dintre acestea amintim Palatul Culturii inaugurat in timpul regelui Ferdinand de Hohenzollern si realizat dupa planurile arhitectului I.D.Berindei, Opera Nationala renumita pentru vechimea si frumusetea sa, Filarmonica, Ateneul Tatarasti, Teatrul Ludic, Obeliscul cu Lei, Bojdeuca lui Ion Creanga, Palatul Braunstein, Institutul de Anatomie, Baia Turceasca, Palatul Calimachi si Casa Pogor.
Cele mai frumoase obiective turistice Iasi
Si pentru ca o vacanta intr-un oras necunoscut presupune, pe langa vizitarea celor mai importante puncte de atractie turistica si plimbari lungi si relaxare din plin, nu pot incheia articolul fara a va spune si unde puteti petrece minunat cateva ore, in aer liber. Va puteti plimba nestingheriti prin Piata Natiunii, Piata Palatului sau Piata Unirii, iar daca preferati sa va odihniti putin dupa tururile de forta, va recomandam Parcul Expozitiei, Gradina Botanica sau Parcul Copou, toate trei extreme de bine ingrijite si primitoare, locuri perfecte pentru a va odihni in liniste.
Comments