Guangzhou este capitala si cel mai populat oras al provinciei Guangdong din sudul Chinei si este al treilea oras din China ca putere economica. Vizita noastra in acest oras incepe la hotelul Lebada Alba din Guangzhou. Nu pierdem timpul prea mult si iesim afara, unde soarele se pregateste de culcare peste Raul Perlei. Luam un taxi care sa ne duca in centru, initial voiam sa mergem pe jos, nu parea departe pe harta, dar bine ca n-am facut-o. In realitate este mult mai departe, iar hotelul este inconjurat de autostrazi urbane, suspendate, si ne-ar fi luat o vesnicie sa ajungem la zona pietonala.
Chiar la inceput ramanem cateva minute sa fotografiem o piata larga, colorata si plina de lume. Purcedem apoi pe strada cu felinare, in cautarea a ceva de-ale gurii. Pe strada sunt insa mai mult magazine, nu prea sunt fast-food-uri. Wikitravel zice ca restaurantul “Guangzhou” este bun, mie-mi suna turistic, dar decidem sa dam credit planetei si-l gasim in sfarsit, pe la jumatatea strazii cu felinare, o cladire mare, cu etaj. Pe dinauntru este un restaurant chinezesc tipic, destul de comunist mi s-a parut, dar asa sunt toate, insa ancarea este buna.
Cand iesim din nou afara este deja intuneric pe strada cu felinare, pe care o luam agale la plimbare. Un fenomen interesant, la magazine vedem destul de des tineri cocotati pe scaune, cu cate un anunt in brate, incercand sa ademeneasca clienti. Zona este foarte comerciala, dar se da atentie si artelor frumoase, unde gasesti cate o statuie din loc in loc.
Ce-mi place este ca sunt foarte foarte putini turisti straini, din ce-mi dau seama, ce sa si caute la Guanghzou? Ne spusese cineva acum doua seri la Hong Kong ca Guangzhou este o capitala regionala mare si haotica, noroc cu jocurile Asiei care au mai asanat-o un pic, altfel nu este mare lucru de vazut. Shenzen, pe de alta parte, ar fi interesant de vazut ca reprezentativ pentru dezvoltarea chineza recenta.
Revenind, asa te simti calator, iar nu turist, cand te misti printre localnici si ii observi cum isi vad de viata lor, neadaptata pentru vizitatori. Magazinele astea sunt chiar pentru cetatenii acestui oras, nu au nimic turistic. Asa cumpara ei, iar piata asta este o expresie adevarata a noii ere chinezesti cu neoane.
Mergem pana la capatul acestei strazi cu gandul sa ne intoarcem prin alta parte, dar nu mai este nimic interesant, oras gri muncitoresc, un fel de cartier normal de Bucuresti, de care de altfel imi aduce mereu aminte, ca idee, cu o mica-mare diferenta: autostrada suspendata ce taie privelistea de parca asa ar fi normal peste tot.
Luam un taxi care ne duce la hotel, dar ziua nu s-a terminat. Ne uitam pe harta si ne aducem aminte ca hotelul este chiar langa insula Shiamlan si ne propuneam sa o vizitam repede, pentru ca este mica. Aici pe insula din raul Perlei sunt ultimele relicve ale vechiului Canton, concesionat englezilor in secolul 19. Si intr-adevar gasim case, parcuri, fantani, statui, care ne aduc aminte de cele lumesti englezesti.
Din nou imi aduce aminte de capitala, de parcuri Bucuresti, si de oaza de verdeata de acolo, dar si de aglomeratie urbana pestrita, cu efect de miraj atragand foarte multa lume din zonele inconjuratoare, trafic haotic, poluare, mult gri, multe blocuri, dar si centru comercial, si o esenta pastrata de parfum istoric in centru vechi.
Comments