Harta este disponibila
numai pentru turism extern!

Definim in general o bijuterie ca fiind “un mic obiect pretios”, insa bijuteria berbera se distinge in asemenea masura incat nu poate fi incadrata in aceasta definitie, este o bijuterie de talie mare, iar o piesa poate sa cantareasa uneori mai mult de 1 kilogram. Orignile acestor bijuterii berbere urca in timpurile cele mai vechi.

Ca si femeia egipteana sau cea cartagineza, femeia berbera a dovedit mai intai nevoia de a-si impodobi coafura si vestmintele. Acest lucru a dus la aparitia acelor din metal si putem spune ca acul a fost prima bijuterie a femeii berbere. Acestei nevoi practice i s-a asociat la vremea potrivita dorinta obiectelor de podoaba care au dat nastere artei bijuteriilor.

Toaleta femeii berbere reprezinta mult mai putin costumul decat ansamblul bijuteriilor care sunt obiectul intregii sale atentii. Ceea ce frapeaza atunci cand vedem o femeie berbera este simplitatea vestmantului in comparatie cu bogatia bijuteriilor: pe piept, doua agrafe triunghiulare de largimea unei maini, legate de un lant solid, la gat mai multe coliere multicolore in care argintul, coralul si ambra se armonizeaza in tonalitatile emailului bleu, galben sau verde.

Doi cercei mari atarna pe umeri sustinuti de un fir disimulat sub coafura. Pandantive rotunde cad pe frunte de la radacina parului si atunci cand averea familiei o permite, o diadema stralucitoare vine ca o coroana in jurul capului acestor femei hieratice frumoase si nobile ca niste regine.

Bijuterii berbere din argint

Berberii prefera argintul insa motivul nu are nimic a face cu saracia. Profetul Mahomed dezaproba bijuteriile din aur dar prin exemplul propriu permitea purtarea celor din argint. Argintul este de asemenea privilegiat pentru culoarea alba. Simbol al puritatii, aceasta culoare aduce noroc, ofera protectie impotriva influentelor malefice.

Orfevreria berbera este o arta-artizanat care sculpteaza metalul dandu-i forme aproape magice in culori vii. Diversitatea bijuteriilor berbere este greu de imaginat, remarcam acest lucru si la tanara casatorita al carei trusou poate sa cuprinda mai multe cufare cu bijuterii.

Din patrimoniul familial tuareg nu lipsesc: coliere bogate in ornamente: sticla, ambra, coral, pietre pretioase, bratari diverse fie rotunde si simple sau rotunde incrustate cu pietre si inchise cu un lantisor, cercei, inele, perechi de brose (oferite inainte femeilor care nasteau baieti) mari si bineinteles celebra cruce a sudului.

A curs multa cerneala pentru a lamuri originea acestei podoabe. Unii cercetatori cred ca originea urca in epoca faraonilor de vreme ce simboluri identice au fost gasite in locurile frecventate de caravanele care asigurau schimburile intre Egipt si restul Africii. Crucile etiopiene sunt un exemplu plauzibil. Alti cercetatori ii acorda insa origini crestine.

Crucea sudului sau Iferwan era purtata exclusiv de catre barbati si se transmitea din tata in fiu, odata cu varsta pubertatii, rostindu-se in acelasi timp fraza: “fiul meu, iti dau cele 4 directii ale lumii, caci nu stim unde vom muri”, aluzie deci la nomadismul traditional. Crucile sudului, 21 la numar, sunt in general purtate ca simbol al apartenentei la un oras, sat sau trib. Denumirea de cruce, atribuita de catre europeni, este arbitrara si nu are echivalent in limba tuaregilor (tamashek).

Dintre toate bijuteriile berbere, fibula berbera ofera cea mai mare diversitate. Acest ornament se compune dintr-o placa de metal terminata printr-o agrafa la baza careia se gaseste un cerc care are rolul de a fixa impreuna doua bucati de material.Intalnim fibula intr-o varietate de forme: mici, mari, ovale, triunghiulare, cateodata rotunde, imbogatite de emailuri, insa intotdeauna purtate perechi si unite de un lant de care sunt suspendate amulete.

Bijuteriile berbere – Mana Fatimei

Fiecare bijuterie este un mesaj care poarta cate un simbol. Este si cazul talismanului sub forma de mana Fatimei. Reprezentarea mainii sub orice fel de forma este milenara, mana este simbolul creativitatii si protejeaza, iar cele 5 degete alunga prin forta lor toata anergia negativa si apara oamenii si locurile.

Mana Fatimei sau “khamsa“, cinci in limba araba, isi dovedeste puterea protectoare intarita de simbolul numerelor. Cifra 5 este un numar sacru, magic. Cele 5 degete ale mainii il simbolizeaza pe Profetul Mahomed si cele 4 femei perfecte: Fatima (fiica profetului), Khadija (sotia Profetului), Maria (mama lui Isus) si Asiya (printesa egipteana care l-a adapostit pe Moise). Simpla, decorata cu motive florale, geometrice sau pietre pretioase, mana porte-bonheur ramane o bijuterie foarte raspandita.

Prin maiestria artei berere, naivitatea sarmanta, suvenirul civilizatiilor trecute si amprenta timpului pe care imaginatia vrea sa si-o aminteasca, bijuteriile berbere raman simbolul traditiilor al caror paznic este femeia berbera.

Comments

Exit mobile version